Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎

Misiunea

Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate (OMI) sunt o Congregaţie clericală de drept pontifical de preoţi şi fraţi religioşi. S-au născut în Aix-en-Provence în anul 1816 la iniţiativa sfântului Eugen de Mazenod. Încă de la început vocaţia oblată se identifică cu misiunea lui Isus care spune: „am fost trimis să-anunţ Vestea cea bună săracilor” (Lc 4, 18). În Provenţa au început cu formarea tineretului şi predicând misiuni populare la oamenii din sate dar, în 1841, Oblaţii au depăşit graniţele Franţei pentru a ajunge la alte popoare şi culturi.

Astăzi Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate sunt ghidaţi de părintele Louis Lougen. Născut in Statele Unite în anul 1952 a fost ales superior general de cel de al 35-lea Capitol din anul 2010.

Prezenţi în 68 de ţări ale lumii cu 4400 de membrii, aduc Vestea cea bună popoarelor care încă nu au primit-o. Unde Biserica este deja înfiinţata sunt angajaţi în noua evanghelizare cu o atenţie deosebită grupurilor la care structurile bisericeşti ajung mai puţin.

Oblaţii se află in România din 1998 şi au fondat prima comunitate în 2000, cu locuinţa la Mărăcineni.

Mănăstirea Sf. Eugen este locul unde Oblaţii trăiesc şi îi primesc pe cei care îşi doresc să cunoască mai de aproape „cine este Cristos”.

În dieceza de Bucureşti, după identitatea carismatică proprie, Oblaţii colaborează în pastoraţia tineretului, desfăşoară activităţi de predicare în parohii, animează formarea permanent a persoanelor consacrate mai ales din decanatul de Craiova şi însoţesc laicii şi familiile pe drumul lor de viaţă creştină.


Comments