Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎Ştiri‎ > ‎Arhiva ştiri‎ > ‎

Apa afară şi foc înăuntru

Soarele s-a retras iaraşi şi cerul, duminica 15 mai, ne-a acordat apă din abundenţă aşa cum s-a întâmplat de câteva zile încoace. Tinerii au ajuns la Motru cam umezi şi iarba din grădina parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” a continuat să absoarbă pâna la orele 11. Apă afară şi foc înăuntru care s-a aprins făcând memoria zilelor precedente care s-au desfăşurat începând din luna noiembrie cu tinerii din parohiile Turnu Severin, Mătăsari, Motru, Rovinari, Târgu Jiu şi Craiova. Un parcurs poate încă scurt, totuşi plin de daruri şi de paşi incisivi pentru tineri care l-au început trecând pe sub Poarta Sărutului la Târgu Jiu pe 27 noiembrie 2004. Apoi a continuat până la Craiova, pe 19 februarie, unde Domnul i-a aşteptat pe toţi pentru a fi adorat ca „drept Creator al nostru, unic Domn şi Mântuitor” (Mesajul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea pentru a XX-a ZMT). Şi astăzi, încă o dată, cuvintele lui Ioan Paul ai-ll-lea au însoţit cei 80 de tinerii reuniţi la Motru. Însuşi PS Cornel Damian le reia în mesajul său adresat tuturor participanţilor la această zi:
În scrisoarea pe care Papa Ioan Paul al II-lea , de fericită amintire, a adresat-o tinerilor cu ocazia celei de-a XX-a zi Mondială a Tineretului îi invită pe tineri să se ofere lui Isus folosindu-se de imaginea celor trei daruri oferite de magi pruncului din Betleem: „Dragi tineri, oferiţi şi voi Domnului aurul existenţei voastre, adică libertatea de a-l urma din iubire răspunzând cu fidelitate la chemarea sa; faceţi să se ridice către El tămâia rugăciunii voastre fierbinţi, spre lauda măririi sale; oferiţi-i smirna, adică afecţiunea plină de recunoştinţă faţă de El, Om adevărat, care ne-a iubit murind ca un răufăcător pe Golgota.Viaţa voastră de credinţă să fie o adevărată oferire a tinereţii voastre lui Isus. Sunt alături de voi cu rugăciunea şi cu iubirea mea părintească, voi care sunteţi viitorul Bisericii.
Aşa cum vântul mută norii dintr-o parte într-alta, tot aşa şi Duhul transmite focul şi căldura acelora care au o iubire deosebită pentru tineri. Se aprind atunci culorile flăcărilor reprezentate în logoul zilei şi apar şi darurile pe care tinerii de astăzi le pot oferi lui Dumnezeu. Aurul libertăţii, tămâia rugăciunii arzătoare şi afecţiunea plină sunt patrimoniul fiecăruia pe care, treptat, Duhul Sfânt în această zi de Rusalii îl face să circule printre tineri într-un spirit de comuniune care se manifestă în pace şi bucurie. Această atmosferă devine tot mai puternică în timpul Sfintei Liturghii euharistice celebrată dimineaţa şi continuă sa fie prezentă în timpul jocurilor şi întâlnirilor de aprofundare de după-amiază. Se depăşeşte atunci timiditatea. Se găseşte curajul de a împărtăşi propriile experienţe. Disponibilitatea celorlalţi permite tuturor de a vorbi despre sine. Iată atunci câteva scântei din această ofertă gratuită şi concretă:

În primul rând aş vrea să spun că eu, personal, m-am simţit excelent. M-am simţit excelent deoarece am participat la această întâlnire nu numai cu fizicul dar şi cu sufletul. (Alexandra - Turnu Severin)

A fost o experienţă extraordinară pentru mine iar promisiunea făcută a fost una concretă pe care îmi doresc s-o împlinesc. (Edi-Târgu Jiu)


Într-un cuvânt am simţit că trăiesc şi că sunt o persoană importantă pentru Dumnezeu. (Daniela - Motru)

Am descoperit lucruri noi cum ar fi: nu poţi trăi în iubire şi libertate fară Dumnezeu. (Maria - Motru)

Pot să spun că a fost totul OK! Această întâlnire a fost ca într-o familie. Eu personal am trăit-o destul de frumos adică am simţit puterea Duhului Sfânt. (Loredana – Turnu Severin)

Cred că, prin jocurile, cântecele şi rugăciunile noastre am devenit „noi” in adevăratul sens al cuvântului. (Alexandra - Motru)

Am făcut o promisiune pe care vreau s-o împlinesc: să-mi ascult cea mai bună prietenă când are nevoie de prietenia mea (Andrea – Târgu Jiu).

Cel mai important a fost întâlnirea pe grupuri, când fiecare şi-a deschis sufletul în faţa grupului şi s-a descărcat exemplificând momentele grele prin care a trecut de a lungul vieţii. (Ariadna – Târgu Jiu).

Astăzi am avut curajul să recunosc în faţa mai multor persoane, o suferinţă pe care nu-o ştiau prea mulţi. (Iulia – Târgu Jiu)


Între timp, la Motru, norii s-au predat pământului care a absorbit toată apa, iarba este de acum uscată şi cu primul soare va redeveni mai frumoasă. Se conclude aşadar, cu această a treia zi, ciclul întâlnirilor organizate de Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate în colaborare cu tinerii şi parohii din această zonă a Diecezei de Bucureşti. În această etapă semnificativă a fost aprofundată tema celei de a XX-a ZMT care se va ţine la Köln dar înca nu s-a încheiat drumul care ne trimite la această mare întâlnire eclezială la care vor participa cinci dintre tinerii care au fost prezenţi la Motru. Cu ei vor pleca şi toţi ceilalţi care în fiecare zi doresc să-l întâlnească pe Domnul pentru a-i oferi darurile cele mai frumoase.

Comments