Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎Ştiri‎ > ‎Arhiva ştiri‎ > ‎

Şi pe acelaşi drum s-au întors acasă


Mii de tineri pelerini erau deja pe drumul întoarcerii când papa Benedict al XVI-lea era pe punctul de a încheia celebrarea euharistică. Contemporan preoţii încercau să-i împărtăşească pe cei care stăteau în sectoarele mai îndepărtate de altar. Întru-un timp foarte scurt coridoarele campusului de la Marienfeld s-au aglomerat şi în câtva zone circulaţia era foarte dificila. Unii mai devreme şi alţi mai târziu s-au preocupat de a găsi o stradă de ieşire din Marienfeld. Şi nu una oarecare, dorind să se întoarcă pe aceeaşi pe care au venit. Acest fapt particular trosneşte cu acela evangelic de multe ori pus în evidenţa în cursul Zilelor Mondiale a Tineretului la Köln.
Aşa cum magii după ce l-au adorat pe Isus, şi „pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Mt 2,12), şi tinerii ar fi trebuit să facă asemenea. Magii aveau motive foarte precise pentru a schimba parcursul. Trebuiau să evite şiretlicurile politice ale lui Irod. Dar noi ce pretexte aveam pentru a eluda pe oameni de la parohia de la Marbach care pe 11 august ne au primit împreuna cu restul satului? Şi apoi cum am fi putut sa renunţam la bucuria împărtăşită cu aproape 1500 de tineri ce proveneau din diferite ţari ale lumi, reuniţi în gradina comunităţi Misionarilor Oblaţi ai Mariei Imaculate la Hunfeld? Deşi a retrăi toate acestea nu putea decât să ne facă numai bine, circumstanţele noi ne sugerau evident o mica ocolire fără să răscolim total rută anterioară.
Din cauza acestui motiv la orele 16,00 in ziua de 21 august am lăsat parcarea gării de la Duren şi ne am dus la Mainz. Comunitatea Oblată prezentă in acest oraş ne-a primit ca nişte membri ai familiei sale permiţându-ne de a ne recupera un pic energiile din cele consumate în ultima perioadă. A doua zi, în cursul vizitei oraşului cu pr. Thomas Klosterkamp, responsabil al Oblaţilor din Germania, ne-au întâmpinat nişte tineri care se întorceau de la Köln, care se recunoşteau după rucsaci ZMT-lui.
Pe 23 am plecat spre Viena unde i-am găsit pe p. Josef Mathuni, p. Gottfried Hofer, p. Leonhard Bianchi, Oblaţii care ne au deschis uşile caselor exact cu două săptămâni înainte. Miercuri 24 august, pe când ieşeam din oraş, am trecut in faţa Castelului de Schönbrunn. De acolo a pornit vizita noastră în oraş, în cursul primei opriri in Viena. În aceeaşi zi am traversat Ungaria unde cu o privire fulgerătoare am vizitat Budapesta unde ne oprisem numai câtva ore. În sfârşit, după ultimă frontieră, ne am întors in România iar la Lugoj am făcut ultima oprire. Surorile Caritaţii ale Sfinte Ioana Antida ne aşteptau cu aceeaşi solicitudine pe care au avut-o prima data şi cu dorinţa de a afla mai mult despre ZMT. Din momentul acela au început salutările, înainte cu Andrei Todoran din Motru, câteva ore după cu Gabriel Dirinea din Râmnicu Vâlcea, apoi cu Andrei Stoian din Piteşti şi în sfârşit fr. Valentin Vrînceanu şi pr. Elio Filardo, împreuna cu comunitate Oblată din Mărăcineni l-au salutat pe Florian Trefaş care a plecat la Bucureşti.

Se presupune că multe alte grupuri de pelerini ca al nostru s-au întors în ţara lor pe aceeaşi cale şi că au şi ajuns la casele lor. Dar ce s-a întâmplat tinerilor care la întoarcere s-au hotărât de a schimba total parcursul? Oare care să fi fost motivaţia ce i-au făcut pe toţi să renunţe la toate beneficiile pe care le au obţinut parcurgând drumul acela? Şi calea acea nu era mai sigura şi deja verificata?

Dacă am ajuns acasă înaintea lor ar fi bine să ne rugam pentru ei. Dar dacă din întâmplare n-ar fi precedat , n-ar fi bine să-i întrebam ce au găsit mai bun pe drumul nou?

Între-timp ce îi aşteptam pe ceilalţi să auzim ce spun cei care au deja ajuns:

Urmând, sub o formă sau alta, drumul magilor veniţi să se închine Fiului lui Dumnezeu, şi eu m-am închinat lui Isus şi l-am adorat şi am încercat să-l găsesc în toate cele ce m-au înconjurat în această perioadă, bune şi rele, frumoase şi urâte. De ce? Pentru că toate au un scop în viaţă şi toate vin de la Dumnezeu. (Gabriel)

In momentele de rugăciune l-am simţit pe Isus mai aproape de mine ca niciodată, uneori mă treceau fiori, parcă auzeam vorbindu-mi, spunând că este lângă mine mereu şi ca mă va ajută. (Andrei T.)

Cu toate că atenţia mea se mai îndreptă şi asupra vieţii cotidiene, El era acolo şi mă aştepta. […] Sunt mulţumit că nu a fost un concediu oarecare ci un pelerinaj în care am putut să trăiesc o viaţa de comunitate în comunitate. (Florian)

Comments