Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎Ştiri‎ > ‎Arhiva ştiri‎ > ‎

O stea mergea înaintea lor

Un mic grup de tineri provenind din Bucureşti, Bacău, Roman, Huşi s-au reunit împreună cu comunitatea din Mărăcineni între 3-5 ianuarie 2006.
Întâlnirea a avut ca slogan „Iată o stea mergea înaintea lor”, având ca protagonişti, nu numai Păstori, Magi şi Îngeri, dar mai ales tineri, care împreună cu ei au trăit experienţa extraordinară de a-l vedea pe „Prunc” aşezat într-o iesle.
Bucuria şi fericirea au caracterizat diferite momente care au înstelat viaţa trăită împreună, la fel ca şi Păstorii, cărora le-a fost anunţată o mare bucurie, sau ca Magii care văzând steaua, au simţit şi ei o mare fericire.
Şi apoi împreună s-a încercat să se depăşească temerile personale pentru a nu fi la fel ca Irod, care auzind cuvintele magilor, a rămas tulburat. S-a preferat să se asculte cuvintele îngerului rostite păstorilor: „Nu vă temeţi”.
Acum cuvintele unor protagonişti:
„Mi-a făcut o mare plăcere să petrec alături de comunitatea Oblaţilor din Mărăcineni acest început de an”. (Leonard)
„În aceste zile am avut senzaţia că trăiesc în pielea păstorilor”. (Ionuţ)
„A fost ca şi cum am fi magi sau păstori şi fără nici o ezitare l-am preamărit şi l-am adorat pe pruncuşorul Isus”. (Ciprian)

Comments