Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎Ştiri‎ > ‎Arhiva ştiri‎ > ‎

25 ianuarie

Şi a 38-a Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a anului 2006, a început pe data de 18 ianuarie şi s-a încheiat pe 25. Ca în fiecare an, Comunitatea Oblată a invitat prietenii cei mai apropiaţi, ortodocşi şi catolici, pentru a se ruga împreună şi a întări legăturile de prietenie care ne fac să ne simţim uniţica şi creştini. În întâlnirea ce a avut loc pe 25 ianuarie, părintele Gheorghe Gârbea, preot ortodox, a ţinut o meditaţie asupra textului din Matei, propus ca şi temă a Săptămânii de rugăciune a acestui an, în care Isus promite prezenţa sa între cei ce trăiesc în comuniune: ”Dacă doi sau trei se adunăîn numele meu, eu sunt în mijlocul lor”(Mt18,18-20). Părintele Gheorghe, imediat după ce a luat cuvântul, a ţinut să sublinieze faptul că sunt mai bine de 5 ani de când ne întâlnim în aceste împrejurări.
Comunitatea Oblată a început Săptămâna de Rugăciune cu un gest simbolic, aducând la picioarele altarului din capela comunitaţii, ”4semne” ce simbolizează “cele 4 mari Biserici creştine”: catolică, ortodoxă, anglicană şi protestantă, rugându-se ca ele să poată îndeplini condiţia care va permite lui Isus Înviat să fie prezent în mijlocul lor. Pe data de 25 ianuarie pentru fiecare din ele am aprins o lumânare. Una dintre ele a fost aprinsâ de către maica Oprea Miriam stareţa unei mânăstiri ortodoxe de la Izvorul Mureşului.
Pe data de 25 ianuarie Biserica comemorează convertirea Sf. Paul, iar Oblaţii sărbătoresc şi al 180-lea aniversar de la fondarea Congregaţiei lor. Sfântul Paul este bine cunoscut pentru impulsul misionar pe care l-a dat Bisericii lui Cristos. Şi Comunitatea oblată, încă de la începuturile sale chemată să îndeplinească mandatul misionar după carisma proprie, îşi continuă tradiţia contribuind la drumul ecumenic prin comuniunea pe care în mod natural este capabilă s-o zidească între creştini.

Comments