Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎Ştiri‎ > ‎Arhiva ştiri‎ > ‎

Punctul de plecare al misiunii

Aşteptările acelora care citesc o povestire sunt mereu un angajament pentru cine scrie. Pentru a putea comunica, dacă ne dam seamă, este nevoie de a intra în contact şi de a se înţelege de la început. Punctul este chiar acesta: care este începutul? Înainte sunt cuvintele sau inspiraţia? În realitate, faptul, evenimentul, este anterior amândoura. Dar după aceea, când ne regăsim cu un evantai de mărturii vii ne punem întrebarea dacă este corect de a ordona cronologic, tematic sau cine ştie în care altă modalitate.
De data aceasta ne vom limita numai să spunem că de la 30 aprilie până pe 7 mai Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate au participat la misiunea populară din Târgu Jiu cerută de către pr. Petru Husariu, parohul biserici Sfântului Ioan de Capestrano. Pentru a nu lăsa pe cititor dezorientat vom încerca să prezentăm pe scurt pe acela care intervine de fiecare dată.
Doamna Silvia: “Nu ştiu dacă sunt persoana care trebuia să poarte această cruce la gât, nici dacă familia mea trebuia să ţină
Centrul de Ascultare, căci poate sunt alţii mai în măsură să facă aşa ceva. Am ales să fac aşa ceva cu gândul de a vă ajuta câtuşi de puţin. […] Unul dintre lucrurile bune care simt că s-au realizat în timpul acestor misiuni este nu numai cunoaşterea dintre enoriaşi, ci şi a problemelor acestora, trăirea mai în profunzime a acestora. Am întâlnit bătrâni, copii, familii diferite. Când am ieşit din unele case eram total răvăşită însă mă rugam bunului Dumnezeu să-mi dea putere să trec peste aceste momente şi să mă întărească fiindcă trebuia să deschid o altă uşă cu multa seninătate. […] Mi-am propus să port această cruce la gât în permanenţă, nu atât pentru faptul că a fost sfinţită ci pentru a-mi aduce aminte în permanenţă de perioada acestor misiuni. Mă gândesc că dacă Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să o port, este pentru ca eu să nu uit niciodată că în orice moment şi în orice loc pot să spun tuturor prin vorbe şi fapte că Isus ne iubeşte”.
Sr
. Ana de la surorile Maestre Pie Venerini: „un aspect deosebit a fost Centrul de Ascultare care m-a îmbogăţit foarte mult, nu numai când s-au împărtăşit problemele personale dar mai ales atunci când s-a mărturisit că sărăcia materială nu a fost o piedică pentru a trăi din plin cu Dumnezeu”.
Domnul Csaba, soţul doamnei Silvia: „atât la biserică unde a început această misiune cât şi în vizitele pe care le-am avut în familii am remarcat o deschidere a oamenilor către cuvântul lui Dumnezeu”.
Domnul Iulian: „de ceva timp m-am tot gândit cum o să fie această săptămână de misiuni deoarece îmi dădusem acordul să fiu şi eu misionar. Emoţiile au început duminică, primă zi a misiunii în timpul intrări în biserică care nu era o intrare obişnuită ci una de serbătoare: eram între ministranţi şi preoţi. Dar vârful emoţiilor a fost în momentul când mă aflam în faţa altarului pentru a primi crucea misionară. […] În casele unde am fost am simţit iubirea Tatălui
prin cuvinte, primire şi bucurie din partea oamenilor”.
Domnul Ludovic: „În perioadă întâlnirilor din Betania, ascultând cuvintele Evangheliei date spre meditare, am încercat să trăiesc cât mai mult după îndemnul acelor
cuvinte. Acest lucru mi-a dat puterea de a participa mai activ la aceste misiuni. […] În momentul în care am aflat adresele celor pe care trebuia să-i vizitez mi-am făcut curaj şi am plecat să văd unde stau. Am bătut la uşă iar persoana care mi-a deschis şi-a exprimat dorinţa de a fi vizitată. Acele câteva clipe petrecute cu persoana respectivă în faţa uşii mi-au dat speranţa că vom fi bine primiţi şi în continuare”.
Octavian, fiul domnului Ludovic: „această săptămână de misiuni a fost un lucru extrem de bun, oferind oamenilor posibilitatea de a se cunoaşte mai bine şi la o eventuală următoare întâlnire să-şi spună mai mult decât un salut. La Centrul de Ascultare oamenii şi-au împărtăşit gândurile, sentimentele dar şi frământările”.
Doamna Elena, soţia domnului Iulian: „am rămas impresionată de atitudinea celor prezenţi. Au povestit fără reţineri momentele neplăcute în care s-au aflat uneori. Ne-am ascultat cu atenţie şi am înţeles că au depăşit aceste greutăţi fiind ajutaţi de iubirea, credinţa în Dumnezeu şi de cei apropiaţi”.
Doamna Gabi: „Pentru vizitele în familii m-am pregătit cu emoţii împreună cu soţul şi copilul, identificând adresele celor pe care trebuia să-i întâlnim şi oferind pliantul acelora la care nu i l-am oferit la biserică. În aceste vizite am întâlnit oameni cu adevărat fericiţi, care ştiu să-şi trăiască credinţa oferind şi primind iubire unul de la celalalt, persoane unite în rugăciune, frecventând cu regularitate sfintele sacramente. Am întâlnit oameni grăbiţi, care din punct de vedere material au obţinut tot ceea ce şi-au dorit şi pentru acest lucru mulţumesc lui Dumnezeu, dar atât. Din păcate El rămâne în inima lor ascuns undeva şi nu au nici timp suficient pentru a se întâlni cu Isus prezent în Sfântă Taină”.
Domnul Vali: „am simţit o schimbare interioară, benefică mie. […] Am putut găzdui din iubire pentru aproapele meu, oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată”.
Cristina, fiica lui Csaba şi Silvia: „Centrele de
Ascultare au dat fiecăruia şansa de a spune ceea ce crede şi ceea ce simte. Chiar dacă eu poate nu am vorbit prea mult am ascultat câte puţin din experienţa fiecăruia”.
Flori, soţia lui Ludovic şi mamă a lui Octavian: „Am fost de acord să particip la misiune, dar datorită programului de la serviciu, nu am putut să intervin în întregime la activităţile misionare, de aceea am fost nevoită să trăiesc misiunea prin rugăciune şi prin povestirile soţului meu. De exemplu seara, când Ludovic  se întorcea acasă, îl copleşeam cu întrebările legate de ziua trăită”.
Doamna Laura: „Centrul de Ascultare organizat la mine acasă a reunit oameni care nu se cunoşteau între ei. Cu toate acestea, s-a realizat o unitate, s-a realizat cercul de iubire între oameni care au în comun iubirea pentru Dumnezeu. Au fost trecute cu uşurinţă barierele necunoaşterii, a timidităţii şi a temerii. Da, intr-adevăr, uneori ne este teamă să ne deschidem sufletul şi să ne împărtăşim experienţa proprie”.
Sr. Felicia din aceeaşi comunitate a sr.-ei Ana: „vizita în familii a fost şi este o experienţă nouă pentru mine, o experienţă pozitivă în care am putut să înţeleg şi să văd că şi cei săraci pot fi fericiţi şi, prin atenţia primită, graniţa marginalizării este depăşită. O altă
experienţă frumoasă am avut-o la şcoală atunci când o colegă de clasă mi-a spus că a văzut în scara blocului ei un tânăr călugăr însoţit de două doamne. Tânărul avea la brâu o cruce şi se citea pe chipul lui ceva deosebit ce nu văzuse la nimeni până acum. Nu era ca toţi ceilalţi. Şi m-a întrebat dacă ştiu cine este pentru că avea un accent străin. Eu i-am vorbit despre el şi ce misiune are. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc cât este de important a da mărturie despre prezenţa lui Dumnezeu, mai ales prin modul nostru de a fi”.
Mihai-Alexandru, copilul lui Iulian şi Elena: „La Centrele de Ascultare au venit oameni pe care nu îi cunoşteam dar care s-au acomodat foarte repede şi astfel au devenit membri ai unei mari familii”.
Camelia, soţia lui Valentin: „La
Centrul de Ascultare am trăit o experienţă inedită şi cu bucurie în suflet am remarcat că totuşi credinţa în Dumnezeu nu a murit”.
Cu sr. Monica comunitatea surorilor Maestre Pie Venerini este completă: „Sfintele misiuni populare, un izvor nesecat de daruri ale Duhului Sfânt. […] O cunoaştere mai bună a credincioşilor care sunt în această zonă dar şi a persoanelor în vârstă care au nevoie de a-şi împărtăşi experienţa de viaţă văzută de-a lungul timpului, ca şi rugăciunea care este fundamentul şi baza credinţei, a unei familie unite, şi a viitorului celor tineri, a copiilor care sunt cei mai fragezi şi care au nevoie să vadă trăită credinţa din partea adulţilor”.
Probabil pe data aceasta ne-am repetat puţin în conţinuturi. A fost o modalitate printre altele pentru a spune comuniunea de spirit. Puţin originali în ceea ce priveşte reconstruirea faptelor.
Ne-a părut mai important a sublinia irepetabilitatea persoanelor şi bogăţia relaţiilor între ei. În realitate de aici ar trebui să înceapă orice, în special redactarea unei „ştiri frumoase”. De fapt Dumnezeu, Acela pe care Isus Cristos ni L-a comunicat, începe mereu din iubire.

Comments