Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎Ştiri‎ > ‎Arhiva ştiri‎ > ‎

Plecarea părintelui Giuseppe Rubino

Astăzi, 12 decembrie, pr. Giuseppe Rubino OMI s-a reîntors în Italia despărţindu-se de pământul unde timp de 6 ani şi-a desfăşurat activitatea misionară.
Pr. Giuseppe a ajuns în România în august 2000, aproape cu un an după hirotonisirea preoţească. Atunci comunitatea oblată încă nu era înfiinţată şi casa de la Mărăcineni era supusă primilor lucrări de amenajare.
În această perioadă de 6 ani pr. Giuseppe a contribuit cu generozitate la dezvoltarea misiunii oblate în cadrul formării tinerilor, al laicatului, al predicării şi al formării permanente a persoanelor consacrate. În cursul anului de curând terminat a fost maestru de novici; aceştia pe 16 septembrie au făcut prima oblaţiune (depunerea primelor voturi călugăreşti).
Pr. Giuseppe după o perioadă de vacanţă şi de odihnă va deveni membru al comunităţii Scolasticatului de Vermicino (Roma) unde îşi va desfăşură misiunea de formator.
Uitându-ne la trecut îi mulţumim fratern părintelui Giuseppe şi iar gândindu-ne la viitor îi spunem: o misiune uşoară!

Comments