Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎Ştiri‎ > ‎Arhiva ştiri‎ > ‎

„Spargem Gheaţa”

Vara, gheaţa se topeşte oriunde, dar este o plăcere deosebită a-şi asuma iniţiativa de a o sparge pentru a merge în întâmpinarea celorlalţi din jur. Aceasta provocare i-a însoţit pe cei 38 de copii care au participat la campus care s-a ţinut la Mănăstirea Sf. Eugen, la Mărăcineni, de pe 16 până pe 21 iunie.

Câteodată, obişnuinţa de a trăi ferindu-se de celalalt sau atacându-i pe cei din jur, provoacă o scădere de temperatura a relaţiilor. De aceea este nevoie de un timp de exerciţiu mintal şi fizic pentru a recăpătă forţa necesară pentru a „sparge gheaţa”. Aceşti copii de la 11 până la 14 ani, provenind din Brezoi, Drobeta Turnu-Severin, Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Slatina, au primit diferite provocări pentru a depăşi tendinţa de a se conforma într-un mod natural la acest stil de viaţă. Filmul „Era

Glaciala” a fost propus ca şi o provocare pentru a focaliza valorile prieteniei, mai concret: sinceritate, responsabilitate, bucurie, respect faţa de sine şi primire. Realitatea Evangheliei, adică viaţa nouă propusă de Isus, cu toate că de multe ori este ocolită cu pretextul că aparţine lumii abstracţiilor religioase, în zilele campusului a fost propusă la rugăciune şi verificată în timpul activităţilor comune. La aceasta aventură, în care câteodată, unii copii se luptă singuri, de data aceasta a participat o comunitate de adulţi laici şi consacraţi animaţi de iubirea lui Isus.

 

Poze aici


Comments