Baza sportivă Sf. Eugen‎ > ‎Omisat‎ > ‎Ştiri‎ > ‎

O mare bucurie pascală

postat 1 iun. 2009, 05:49 de Sf. Eugen De Mazenod   [ actualizat la 1 iun. 2009, 06:33 ]
Un strop de bucurie este foarte mic pentru a-l bucura din plin pe om, de aceea bucuria ori este mare ori nu este. Misionarii care de pe 22 până pe 26 mai 2009 au colindat străzile oraşului Drobeta Turnu Severin poate că se gândeau unde ar fi găsit atâta bucurie pentru a o împărţi la toată lumea. La sfârşit, spre surprinderea lor, s-au întors acasă cu un car de bucurie. Nu l-au furat, l-au primit în dar din partea familiilor parohiei romano-catolice Sf. Fec. Neprihănit Zămislită pe care le-au vizitat. Laicii, fiind unii mai tineri, alţii cu câtiva ani de căsătorie şi alţii cu câţiva ani mai în vârstă au călcat drumul misiunii populare pe baza mandatului primit în ziua de Paşti.
Cei bolnavi nu au rămas în urmă, cu toate că nu au primit nicio cruce, duminică 24 mai, au ieşit din casele lor cu semnele răstignirii asupra trupului şi sănătăţii lor. Dânşii au vizitat toată familia parohială care se află în Biserica şi în cadrul Sf. Liturghii au primit sacramentul Ungerii pentru a trăi suferinţa lor într-o mai profundă comuniune cu Isus Cristos şi Înviat.
În timpul săptămânii de misiune enoriaşii s-au întâlnit la biserică pentru a aduna primele roade care au fost remarcate de o bucurie simplă evocată de către cei are au luat cuvântul.
 
D-na Camelia zice că se poate şi fără Oblaţi
Pentru mine a fost o mare plăcere pentru că am fost împreună cu pr. Damian la familiile pe care le am vizitat. Fiecare ne-am zis ofurile, bune, rele. Este un început, putem să vorbim, să ne aflăm cele bune şi cele rele. Nu dăm sfaturi niciodată, fiecare face ceea ce consideră că e bine de făcut. Viaţa merge înainte aşa cum este şi cu bune şi cu rele. Consider că este bine totuşi să stăm de vorbă cu cineva şi să ne cunoaştem. Mie mi-ar face plăcere după aceea să veniţi şi pe la mine. Eu am fost pe la dvs. şi dvs. să veniţi şi pe la mine. Suntem totuşi o familie. Ar fi bine totuşi să continuam şi fără Oblaţi.

Sr. Bindu se gândeşte că misiunea poate să fie un jutor reciproc
În toate familiile în care am fost ne au primit cu bucurie. Am discutat despre probleme. Am găsit şi pe cineva singur acasă. Ar fi bine să continuăm între noi această experienţă pentru ca ne ajuta şi ne permite să ne înţelegem mai bine. De obicei ne întâlnim la biserică dar nu ştim problemele, cum putem să ne ajutam.
 
D-na Ana sublinia că lumea vine la biserică în ciuda distanţelor
Am fost în zone foarte îndepărtate de biserică şi am văzut efortul pe care unele personale îl depun pentru a veni la biserica, chiar foarte mult.
Speranţa este să continuăm pe aceasta cale.


Mariana s-a bucurat pentru că şi laicii au fost primiţi
A fost o plăcere să venim în casele dvs. mai ales ca noi suntem laici şi este cu totul altceva. Se ştie foarte bine că preoţii sunt întotdeauna bine primiţi. La sfârşit şi noi am fost primiţi cu aceeaşi bucurie. Toata lumea ne a primit cu foarte multă ospitalitate.

D-na Ecaterina a ieşit din casele oamenilor altfel
Lumea ne-a primit cu multă bucurie, cu multă deschidere. A fost unul dintre sentimentele pe care mi le-a adus aminte lectura pe care am citit-o vineri dimineaţa. Textul spunea că femeile după ce au mers la mormântul lui Isus şi nu l-au mai găsit au plecat cu teamă şi cu bucurie. Deci cu două sentimente, de teamă cu care am plecat şi eu şi bucurie, care după aceea s-au împletit extraordinar în toată perioada aceasta. M-am bucurat foarte mult că am întâlnit efectiv oameni cu o mare credinţă. Au fost momente în care am învăţat, m-am întărit în credinţă mea din situaţiile pe care le am găsit. Am întâlnit oameni care m-au făcut să mă simt foarte mică. Sperăm să ne bucuram în continuare de întâlnirile acestea.

Sr. Rosa dovedeşte că creşterea nu se opreşte niciodată
A fost o experienţă foarte plăcuta pentru mine. În fiecare familie am avut o primire foarte frumoasă. A fost o experienţă de creştere spirituală.

D-na Ana vorbeşte cu suflet de gospodină
După ce au plecat pr. Sante cu D-na Ecaterina am avut aşa o linişte ca o binecuvântare. Sunt sentimente pe care trebuie să stai puţin să le analizezi. Pe de o parte este grija: când vine cum să fie... Acum va spun sincer ca gospodină: să fie curat, să fie primitor, să fie bine! Când vezi că persoana care a venit să te viziteze pleacă mulţumită cu un sentiment de bucurie pare ca aşa…

D-na Ramona are numai un singur regret
Este foarte important ceea ce s-a întâmplat astăzi pentru faptul că biserica a început să lege comuniunea. Dacă oamenii o să înţeleagă lucru acesta, eu cred că multe lucruri se vor schimba în această comunitate. Ceea ce este cel mai important este ca deja au început să se lege nişte relaţii şi daca oameni vor începe să vorbească despre problemele lor pot avea ajutor de la biserică. Istoria a mai arătat că în foarte multe cazuri când familia nu a fost alături, biserica a fost aceea care a făcut acest lucru. Am un singur regret, am să părăsesc ţara şi această comunitate. În rest vă doresc să fiţi sănătoşi şi să vă rugaţi pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi aici. În momentul în care veţi fi singuri, că se poate întâmpla şi acest lucru, biserica o să fie lângă voi. Când vorbesc de biserica mă refer la partea umană, nu mă gândesc la partea administrativă, mă refer la ajutorul pe care îl oferă biserica.

D-na Mariana o ia de la capăt
Îmi amintesc de prima noastră întâlnire cu Oblaţii, când ne-aţi întrebat aşa dacă ne cunoaştem între noi. Şi adevărul este că nu prea ne cunoşteam, poate câţiva dintre noi. Nici acum nu cred ca ne cunoaştem cu toţi. Dar experienţa aceasta a fost pentru misionari o ocazie de cunoaştere a noastră şi noua ne-aţi făcut o bucurie ori de câte ori ne-am întâlnit.
La mine astăzi au venit d-na Luminiţa, Mariana şi sr. Bindu. Vreau să vă spun deşi fizic sunt singură nu am simţit-o niciodată. Aici mă simt întotdeauna în cadrul familiei. Pe toţi îi consider familia mea. Îmi este drag de toţi îngeraşii aceştia mici pe care îi văd ca vin la pr. Caludiu să-i binecuvânteze în fiecare duminică. Vizita de astăzi m-a bucurat. Am discutat destul, legat de noi, de familia noastră. Nu cred că am fi avut mai mult timp, ştiam că trebuia să meargă şi în alta parte de altfel dacă ar fi fost să avem timp, probabil ca n-am fi terminat nici până la ora această de discutat.

Pr. Claudiu povesteşte ce se poate întâmpla daca lumea nu-şi dă seama ca preotul este un misionar
Am fost de multe ori la bolnavi pentru a îi împărtăşi. Problemă este că prezenta acelui om putea să-mi provoace un soi de compasiune. Eu încercam totuşi să trec acel caz, aceea persoana, nevoia acelei persoane, prin mine ca să fie experienţă adevărată.
Prin aceste misiuni, — şi nu ştiam ce-o să fie pentru ca noi avem o noţiune de misiune cu totul altfel — important pentru mine era ca noi să conştientizăm prezenţa noastră sau participarea; pentru că am o durere în privinţă aceasta şi încă o mai port în mine: durere în sensul de participarea la ceea ce este sacru, la Sf. Liturghii de exemplu. Dacă toate întâlnirile acesta care ne au ajutat, poate, să ne cunoaştem mai bine, ne vor determina să participam la Sf. Liturghie atunci este un efect sau un rod al misiunilor.
Apropo de vizite, ieri când am plecat să vizitez familiile. Am sunat la interfon la cineva şi am spus ca sunt preotul catolic. Nu-l văzusem pe domnul acela de vreo doi ani. Mi-a deschis fiica sa şi mi-a spus în cele din urmă că este plecat, e pensionat este încă la ţara şi sta acolo încă o perioada. Şi m-a întrebat simplu: „are ceva de achitat?”. Şi i-am spus: „nu, sunt preotul catolic şi am venit să-l văd, îmi era dor de el, pur şi simplu, vroiam să-l vad”. Nu i-am spus exact de ce, pentru că am considerat că nu o interesa prea mult. Şi i-am mai spus: „ceva are de achitat totuşi, datoriile faţă de suflet”. A rămas puţin pe gânduri. Chiar coborând am făcut o rugăciune: Să dea Domnul ca acel om acolo unde este să-şi facă treaba şi ca om şi ca creştin.
Ceea ce am învăţat, şi aceasta voi încerca să pun în practica este faptul că, mi-am dat seamă, că nu vă vizitez. O fac cu ocazia binecuvântării caselor, vă caut cu ocazia binecuvântării mamei după naştere sau în anumite evenimente când sunt invitat… dar niciodată nu mi-am propus să vin pur şi simplu. Cred că aceasta îmi lipseşte şi mie. Una peste alta cred că această experienţă îşi va aduce roadele sale. Acum nu ştiu, mâine, poimâine nu ştiu… o să văd. Apropo de vizite, dar mai veniţi şi dvs. pe la mine. Că se poate şi invers.

D-na Luminiţă caută motive
M-a emoţionat foarte mult itinerarul făcut cu sr. Rosa. Ideea este că ne-am dus probabil să ne facem simţită prezenţa. Nici nu ştiu din ce motive ne am dus exact dar am primit mult mai mult de la cei pe care i-am vizitat din felul lor extraordinar de deschis de a ne întâmpina, de a-şi rupe din timpul lor să stea puţin de vorba cu noi.

Mariana a fost impresionata de atâta pregătire
A fost o experienţă interesantă în ultimele două zile în comparaţie cu celelalte, pentru că am vizitat poate pe cei mai vârstnici. Unde am fost erau mai mulţi vârstnici care erau foarte pregătiţi. Citiseră Evanghelia care era propusa pentru ziua respectivă. Şi am fost foarte impresionată pentru ca nu mă aşteptam să fie aşa de bine pregătiţi şi documentaţi. Însă dânşii ne-au surprins pentru ca au fost foarte pregătiţi şi binevoitori. Şi pentru noi a fost o lecţie foarte frumoasă. Sperăm să ne întoarceţi voi vizita nouă. Iar acesta a fost un început, chiar în viitor, toţi în fond suntem misionari şi putem să mergem să vizitam un bătrân sau o persoană nu neapărat să ni se impună de un anumit program pastoral sau misionar.

D-na Ana se gândeşte cum pot fi ajutaţi cei care nu pot să ajungă la biserică
Am reuşit să ajungem la unele persoane pe care nu le-am văzut niciodată. Ne-a bucurat mult de tot deschiderea cu care ne au primit cei pe care i-am vizitat. Şi dorinţa poate a multora dintre dânşii de a fi in mijlocul nostru dar din cauze medicale, din cauze strict obiective nu pot. Şi aşa am socotit că poate câteodată şi noi putem să-i ajutam pe dânşii când măcar la marile sărbători să poată fi în mijlocul nostru. Sperăm ca încetul cu încetul să putem continua drumul pe care l-am început.

D-na Georgeta spune ce-am învăţat
Am învăţat că misiunea noastră este aceea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, de a-l iubi pe Dumnezeu şi de a-l vedea pe Dumnezeu în fiecare dintre noi. Atunci când vom învăţa această lecţie a iubirii între noi, atunci nu vom mai fi singuri. Ne-au învăţat că rolul nostru este de a mai fi misionari.

Iată spiritul misionar al D-nei Ana: a conserva şi a amplifica iubirea
Piatra pe care s-a zidit această misiune, piatra pe care s-a edificat clădirea, biserica, este iubirea. Pe noi toţi, într-un cerc, intr-o taină, întru-un mister ne-a unit. Daca nu reuşim să placăm acasă să purtăm în sufletul nostru această iubire pe care am primit-o prin aceste zile de rugăciune, de meditaţie, ceea ce s-a făcut în cadrul Sf. Biserici, inclusiv prin iubirea pe care am arătat-o fată de persoanele bolnave care au fost in biserica. Dacă reuşim să menţinem această iubire în continuare este foarte bine. Daca reuşim că aceasta iubire s-o amplificam un pic mai mult este şi mai bine.

Dacă a se bucura este atât de uşor, ar fi cazul să ne bucurăm mai des.
Comments