Lucian Marius Bosoi OMI este preot! A fost consacrat pe 1 octombrie prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de hirotonire a PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti. Liturghia Euharistică în cursul căreia s-a ţinut rânduială de hirotonire a început la ora 11,00 în biserica Ss. Apostoli Petru şi Paul din Piteşti.
Adunarea liturgică a fost îmbogăţită de oameni proveniţi din alte judeţe şi din străinătate care au dorit să fie martorii acestui moment de har pentru pr. Lucian. Printre aceştia a fost şi pr. Nicola Parretta, superior provincial, însoţit de Oblaţi, preoţi şi seminarişti, precum şi de laici şi prieteni.
Iar familia de sânge a lui pr. Lucian s-a regăsit la Piteşti: părinţii, Dumitru şi Ana Bosoi, au venit din Huşi, şi fiica, Mădălina, din Italia. Au participat preoţii din decanatul de Craiova şi din alte oraşe din Arhidieceza de Bucureşti, şi de mai departe precum pr. Benone Butacu OFMConv., paroh la Parohia Naşterea Maicii Domnului din Huşi. Deci, biserica parohială mică de la sine, datorită acestei adunări numeroase, s-a făcut neîncăpătoare.
Preasfinţitul Cornel la predica a zis că „pentru a fi un autentic predicator al Cuvântului, preotul trebuie să fie înainte de toate un ascultător asiduu al Cuvântului lui Dumnezeu. Înainte de a predica el trebuie să asculte acest Cuvânt, şi când preotul predică Cuvântul pe care îl vesteşte răsună pentru el ca ucenic care îl ascultă pe învăţătorul său. Cuvântul lui Dumnezeu pronunţat fără ascultare, fără credinţă sau fără conştiinţă nu poate să facă altceva decât să împietrească inimile, chimval zângănitor, spune sf. Paul. Un cuvânt al unui preot spus fără credinţă împietreşte inima celor care ascultă, dar ceea ce este mai grav este faptul că împietreşte şi inima predicatorului”. Aşadar pr. Lucian, primind darul preoţiei este chemat să-şi reînnoiască permanent credinţa prin ascultarea zilnică a Domnului.
Rânduiala de hirotonire s-a desfăşurat în mod obişnuit şi după impunerea mâinilor de către episcop pe capul pr. Lucian, toţi preoţii prezenţi, la rândul lor au făcut acelaşi lucru. Printre aceştia a fost şi pr. Vincenzo Macchia, Oblatul care pe 8 decembrie 2010 a depus voturile perpetue împreună cu pr. Lucian. Amândoi, mai târziu, pe 8 ianuarie 2011, au fost hirotoniţi diaconi la Cosenza (Italia), totuşi pe 24 septembrie pr. Vincenzo fiind consacrat preot la Napoli a trecut mai devreme linia de hirotonire.
Privind evenimentul din această perspectivă, lumea din biserică ar putea fi considerată că fiind mulţimea care se înghesuie în preajma liniei de finiş a unei curse sportive pentru a vedea cine soseşte mai devreme, sau cel puţin cine ajunge până la capăt. Evanghelia totuşi învaţă că ucenicii lui Isus odată ce au fost chemaţi nu s-au aşezat la umbra unui copac, dar au mers, au mers după Isus. De aceea ar fi mai corespunzător a gândi că ieri lumea s-a adunat în proximitatea liniei de start, aşteptând să coboare Duhul Domnului asupra unui bărbat ca să fie gata pentru a coopera cu toţi ceilalţi creştini la realizarea misiunii apostolice. Astfel precum pe 1 octombrie a început luna misionară, tot pe 1 octombrie Duhul Domnului a coborât asupră pr. Lucian ca să fie preot pe linia de start.

Pe 8 decembrie 2010 Lucian Marius Bosoi şi Vincenzo Macchia erau la Cocciano în haine călugăreşti oblate şi sâmbăta 8 ianuarie 2011 la ora 18,00 se aflau la Cosenza îmbrăcând o albă în biserica Sf. Dominic. Era de faţă şi episcopul locului, ÎPS Mons. Salvatore Nunnari, arhiepiscop mitropolit de Cosenza-Bisignano şi administrator apostolic de Lungro care a prezidat celebrarea de hirotonire diaconală a celor doi Oblaţi. Cadrul liturgic al solemnităţii Botezului Domnului în care Isus Cristos se manifestă ca slujitor al lui Dumnezeu sugerează pregnanţa misionară a diaconatului. Lucian şi Vincenzo sunt chemaţi să anunţe săracilor vestea cea bună precum a făcut Domnul după ziua botezului său. 
Arhiepiscopul a început predica spunând: „îmi place să fac să răsune în această biserică, unde râuri de har curg prin lucrarea misionară a Oblaţilor ai Mariei Imaculate, ecoul testamentului Sfântului Eugen de Mazenod: ‚între voi, caritatea, caritatea şi în afară zelul pentru mântuirea sufletelor”. Mons. Nunnari a precizat cât „de actual să fie acest strigăt al inimii lui Eugen” care exprimă inima Bisericii şi slujirea evanghelizării adresată tuturor popoarelor. „Fără iubire reciprocă nu este spirit de familie şi fără familie nu este Biserică” şi a mai adăugat „fără iubirea familiei nu suntem buni de nimic şi prin această iubire casa devine raiul pe pământ. […] De acest spirit veţi umple oameni şi locuri unde Domnul vă va trimite prin ascultarea faţă de superiori voştri”. 
De fapt dacă tot se vorbeşte de loc Lucian şi Vincenzo pentru a ajunge la Biserica Sf. Dominic şi la acest moment de har au făcut 500 de km. Atât este de la Frascati până la Cosenza unde anul trecut Vincenzo şi-a trăit experienţa pastorală. În cadrul comunităţii oblate a activat în misiunea tineretului care se desfăşoară în dieceza învecinată de Sf. Marco Argentano şi în oraşul Cosenza a colaborat cu pastoraţia tineretului. 
Deci Oblaţii nu au ales biserica Sf. Dominic ca să fie hirotonirea pentru că este un lăcaş frumos din anul 1400 unde mulţi tineri au ambiţia de a celebra căsătoria lor. Motivul este misiunea, faptul de a putea împărtăşi o bucurie atât de mare cu persoanele la care Oblaţi sunt trimişi. Este evident, atunci, că la hirotonirea lui Lucian şi Vincenzo a participat o familie bisericească care creşte însufleţită de iubirea reciprocă. 
Înalt Preasfinţitul le-a mai urat ceva lui Lucian şi Vincenzo: „aduceţi-vă aminte că ceea ce azi vă este încredinţat, funcţia ministerială sau diaconia, va rămâne ca bază şi temelie a întregului minister care vă va fi încredinţat după hirotonirea prezbiterală. Fără acest spirit nu este putere în Biserica nici nu se justifică ministerul ierarhic”. 
Deci pentru pr. Lucian Marius Bosoi şi pr. Vincenzo Macchia urmează ministerul preoţiei. Probabil, dacă şi pentru această ocazie se va stabili locul urmărind criteriile adoptate până acum cei doi ar trebui să zboare în Senegal, fiind un mediu semnificativ pentru pr. Lucian. Totuşi înainte de a rezerva un bilet de avion, mai bine să ajungă invitaţia.

În faţă bisericii Sf. Iosif Muncitorul din Cocciano, miercuri 8 decembrie la ora 11,00, târgul era instalat deja de ceva timp. Lumea se uita pe aici pe acolo căutând ceva corespunzător de cumpărat. Printre standuri se strecurau şi oameni îmbrăcaţi corespunzător zilei de 8 decembrie, solemnitatea Neprihănită Zămisliri. Enoriaşii din zonă, prietenii Oblaţilor şi rudele lui Vincenzo Macchia şi ai lui Lucian Marius Bosoi încercau să găsească un loc de parcare şi să intre în biserică. Lăcaşul a fost destul de mare şi încăpător pentru toată lumea în ziua în care Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate o cinstesc pe Patrona principală a Congregaţiei. Această comunitate bogată şi plină de emoţie, împreună cu comunitatea din cer, i-a înconjurat pe Lucian şi Vincenzo dornici să-şi consacre viaţa pentru Dumnezeu şi pentru misiune.
În timp ce târgul de afară se derula în mod obişnuit, înăuntru, în biserica Superiorul Provincial al Italiei, pr. Nicola Parretta OMI, a primit voturile perpetue ale lui Lucian Marius Bosoi şi ale lui Vincenzo Macchia. Şi ei au primit ceva, înainte de toate crucea; cea mare pe care Oblaţii o poartă la brâu. Există tradiţia ca cei care se consacră definitiv să aleagă între o cruce nouă ori o cruce care a aparţinut unui Oblat decedat. Vincenzo şi Lucian au optat amândoi pentru cea de a doua variantă. Vincenzo Macchia a primit crucea părintelui Carmelo Contiguglia, un oblat care a murit pe 21 august 2010 şi pe 12 decembrie ar fi împlinit 100 de ani. Crucea are 108 de ani, a aparţinut pentru prima data pr. Alnselmo Maria Trèves. Lui Lucian i-a fost înmânată crucea părintelui Fausto Pelis. Acesta le-a fost formator trei ani de zile şi a murit pe neaşteptate pe 20 noiembrie 2009. Simbolul crucii după gândirea Sf. Eugen de Mazenod „este acreditarea lor de ambasadori pentru diferitele popoare la care vor fi trimişi”. Medalia Sfintei Fecioare Maria în schimb aminteşte ocrotirea maternă a Mariei Imaculate. Oblaţii trăiesc viaţă misionară în comuniune cu Maica Domnului şi datorită faptului că îi poartă numele primit din partea Bisericii de fiecare data când lumea îi cere ajutor intră într-o comuniune mai deosebită cu Ea. La urmă, după înmânarea Constituţiilor şi Regulilor, Lucian şi Vincenzo s-au îmbrăţişat cu toţi Oblaţii prezenţi şi nu numai. Printre ei era şi parohul, pr. Costantino Salvioni. Cu el şi parohia lui există o relaţie de prietenie şi de ajutor reciproc care durează de ani de zile. Aici mulţi Oblaţi din Scolasticat, adică seminarul, au slujit în diferite domenii şi enoriaşii la rândul lor au devenit cooperatori ai misiunii oblate. Deci o solemnitatea adevărată celebrată înainte de toate prin bucuria vizibilă a lui Lucian şi a lui Vincenzo. Un dar care a pornit din interiorul inimii, care pe, 8 decembrie 2010, a fost pronunţat în interiorul bisericii pe când afară era târg. De azi, Lucian şi Vincenzo, ca toţi ceilalţi misionari călugări şi laici, se întorc afară, intră în târgul permanent al lumii cu scopul de a trage înăuntru darul veşnic al lui Dumnezeu.

Au mai rămas opt zile până când Marius Lucian Bosoi omi va depune voturile pe viaţă, şi până acum totul decurge normal: „în general sunt liniştit, continui să am o viaţă normală de student, un program de comunitate, continui să lucrez cu tinerii într-o parohie, toate lucruri pe care noi misionarii le facem zilnic. Însa când mă gândesc ca mă apropii cu paşi grăbiţi de o angajare definitivă într-o congregaţie misionară, mă simt neputincios de a realiza o misiune aşa de importantă. Aici descopăr ca sunt un om ca şi ceilalţi, noi misionarii nu suntem super-oameni ci persoane simple care au simţit chemarea lui Dumnezeu şi au răspuns în mod afirmativ”. Această simplitate are rădăcini într-o familie romano-catolică din Huşi care a practicat religia catolică din totdeauna, având o credinţă puternică în Dumnezeu. De aceea Dumitru şi Ana, părinţi lui Lucian şi Mădălina, au avut grijă ca această credinţă să fie descoperită şi maturizată mai ales în sânul familiei.

Suntem aproape de cea de-a 84-a Zi Misionară Mondială care anul acesta se celebrează pe 24 octombrie. Acest eveniment anual este o chemare simplă şi concretă la misiune. Este angajarea Bisericii, de aceea fiecare creştin trebuie să se simtă implicat în mod concret în cooperarea misionară. Creştinii de pretutindeni pot să contribuie la răspândirea Evangheliei înainte de toate prin rugăciune, din punct de vedere material şi cine este chemat plecând în misiune. Aceste aspecte sunt roadele comuniunii despre care vorbeşte Papa Benedict al XVI-lea în mesajul său. De fapt când suntem în măsură să trăim o astfel de comuniune? Când întâlnim iubirea lui Dumnezeu; de la aceasta, spune Papa Benedict, se „schimbă existenţa, putem trăi în comuniune cu el şi între noi şi oferim fraţilor o mărturie credibilă, dând cont de speranţa care este în noi (cf. 1Pt 3,15)”. Deci pentru a intra în misiune este nevoie de comuniune, de aceea cheia misiunii este la dispoziţia tuturor creştinilor, mai ales la îndemâna acelora care în fiecare duminică participă la Sf. Liturghie.
De fapt ziua misionară programată de Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate în diferite parohii anul acesta a avut ca scop acela de a propune o reînnoire a comuniunii între creştini în această perspectivă misionară. Până acum acest îndemn a atins parohiile romano-catolice din Târgu Jiu, Brezoi, Craiova (Toţi Sfinţii), mâine Bucureşti (Maica Îndurerată), marţi Piteşti şi Câmpulung Muşcel pe 31 octombrie.
În această lună Oblaţii de la Mărăcineni au participat şi la alte acţiuni de nouă evanghelizare în Italia precum misiunea populară de la Alessandria şi animarea misionară la Universitatea Calabria (UNICAL). Deci chemarea la misiune este şi pentru teritoriul european care se îndreaptă spre decreştinare. Din acest motiv, Benedict al XVI-lea pe 12 octombrie a anunţat oficial existenţa Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări care va avea o atenţie deosebită pentru ţările tradiţional creştine.
De aceea dacă creştinii trăiesc în comuniune pot să se implice în misiunea care este la doi paşi.

Părintele Angelo Daddio OMI azi pleacă în Italia! Valizele sunt un pic mai grele ca de obicei, conţin ultimele lucruri personale pe care le-a adunat din camera lui. A făcut naveta Mărăcineni–Santa Maria a Vico ani de zile, dar azi, 20 octombrie 2010, călătoreşte cu un bilet numai dus. Acolo unde se întorcea frecvent în vizită la ai săi, pr. Angelo se va stabili pentru că în acest oraş italian este şi o comunitate oblată care are în grijă pastorală Sanctuarul, cu hram Adormirea Maicii Domnului, azi şi Bazilică Pontificală Minoră.
De unde se poate începe pentru a sintetiza experienţa părintelui Angelo în România?
În luna mai 1999 a depăşit pragul graniţei, fiind Superior al Provinciei Oblate din Italia, pentru a-i vizita pe tinerii care ţineau legătură cu Oblaţii. De atunci pr. Angelo a mai fost în România ca Superior Provincial şi în noiembrie 2000 a semnat decretul pentru fondarea misiunii oblate în această ţară.
În luna septembrie 2001 a primit ascultarea pentru misiunea oblată în România iar din 15 noiembrie 2003 a fost superiorul misiunii, îndeplinind şi sarcina de formator. Pr. Angelo s-a ocupat şi de amenajarea şi de deschiderea sediului de la Roman, unde a fost permanent din septembrie 2003 până în 2005. În acest context, a intrat în legătură cu diferite realităţi bisericeşti printre care parohia ortodoxă Precista Mare. Din această prietenie s-a dezvoltat o colaborare şi din 2005 până în 2009 au fost organizate patru tabere ecumenice în cadrul parohiei ortodoxe.
Din 5 noiembrie 2008, terminând slujba de superior, a participat în continuare la misiunea comunităţii de la Mănăstirea Sf. Eugen din Mărăcineni.
Părintele Angelo a lucrat la temelia misiunii în România şi la Santa Maria a Vico va intra în cea care este prima comunitate oblată din Italia, fondată în anul 1902, însemnând că misiunea merge înainte prin dăruirea concretă. Astfel, mica misiune oblată din România, poate să se bucure pentru că din ea se trage viaţă şi ajutor în favoarea altor comunităţi şi misiuni.
Îi mulţumim părintelui pentru implicarea lui la însămânţarea Cuvântului aici şi îi dorim roade bogate pretutindeni.

Ploile de duminică 28 martie din păcate au şters praful care s-a lipit pe pantofii misionarilor care timp de 15 zile au colindat străzile oraşului Popeşti-Leordeni. Ar fi fost relicva ceea mai preţioasă pentru a dovedi primirea oamenilor romano-catolici care au deschis casele lor pentru misionari. Recomandarea lui Isus de a-şi scutura praful de pe picioare era referitor şi la capacitatea de a asculta din partea oamenilor. Totuşi la acest capitol trebuie recunoscut ca a fost mai greu: misionarii au fost solicitaţi să asculte mai mul decât să vorbească. Aceasta nu a fost un rău, dimpotrivă, a reprezentat o ocazie concretă pentru a vedea o rază de lumină printre evenimentele vieţii cotidiene în care oameni sunt implicaţi în mod concret. Bucurii, cu siguranţă, suferinţe multe şi iubire trăită în numele lui Cristos. Probabil că de aceea sr. Camelia Pleşca din Congregaţia surorilor Sărace ale Sfântului Iosif s-a bucurat pentru că a fost un instrument prin care Dumnezeu a ajuns în casele oamenilor. Pur şi simplu spune sr. Veronica Hodorog din Institutul Surorilor Misionare Catehetice ale Sfintei Inimi: „am împărtăşit împreună mărturii de credinţă, bucurii şi sacrificii, ne-am rugat. Mi-au cerut unele lămuriri cu privire la trăirea coerentă a credinţei”. 
Lumea s-a pregătit pentru aceste întâlniri şi cineva a ajuns să-şi ia o zi de concediu. Şi pe străzile oraşului, mai ales unde erau case la curte, misionarii erau aşteptaţi în faţă porţii. De aceea adresele nu au fost greu de găsit. A fost vorba numai de unele cazuri izolate sau de câteva case îndepărtate. O aventură cu totul deosebită a trăit-o pr. Sante Ronchi omi într-o după-amiaza când a mers să viziteze o familie pe strada Amurgului, o zonă nouă a oraşului unde asfaltul nu a ajuns să onoreze betonul cu care au fost construite noile locuinţe. Cu ajutorul unui tânăr întâlnit la Oratoriul Murialdo s-a învârtit o jumătate de oră pentru a găsi strada respectivă. Aşa că pr. Sante când a crezut ca ajunsese aproape de obiectivul său a coborât din maşina tânărului şi a continuat pe jos. Şi iată că a întâlnit o altă maşină cu roţile care alunecau perfect în noroi. Era acolo şi un locuitor care văzându-l pe pr. Sante s-a bucurat spunând: ai venit pentru mine? Şi eu sunt catolic! La care părintele a răspuns cu un pic de teamă explicându-i ca în realitate caută o altă familie. Astfel după ce l-au scos din noroi pe celălalt au plecat cu maşina căutând adresa familiei. Şi de data aceasta înainte de a fi prinşi de amurgul soarelui pr. Sante şi binefăcătorul, negăsind adresa mult dorită, s-au îndreptat cu maşina spre biserică. Totuşi s-a sfârşit bine pentru ca dacă ar fi găsit adresa pr. Sante cum s-ar fi întors din strada Amurgului? 
Însă lucru cel mai greu nu a fost sosirea în casele oamenilor ci a le părăsi pentru a merge mai departe. 
Sr. Fulgenzia Sangermano din Institutul Surorilor Misionare Catehetice ale Sfintei Inimi a recunoscut ca atitudinea lui Sorin, un copil de opt ani a emoţionat-o. „După ce am stat de vorba cu el şi cu mama lui, povesteşte sr. Fulgenzia, Sorin m-a invitat să merg în camera sa. Şi fiindcă îi vorbisem despre copiii din Africa a luat puşculiţa şi a căzut un LEU. Şi a zis: ‚este prea puţin’. L-a pus înapoi şi după aceea a ieşit una de 5 LEI şi s-a bucurat„. Deşi misionarii în timpul vizitelor nu aveau voie s-a primească bani sr. Fulgenzia a fost obligata de atâta tandreţe. Dar nu a fost un caz izolat şi Sr. Claudia Robu din Institutul Neprihănitei Zămisliri a Preasfântei Fecioare Maria de Lourdes a recunoscut cu simplitate: „am venit cu o singura valiza şi acum mă întorc cu două sau trei încărcate de marturii şi de credinţă ale oamenilor”. 
Misiunea a fost şi un strop de bucurie pentru cei mici şi pentru cei mari care au concurat la diferite jocuri care au fost propuse în ziua de duminică 21 martie. La început cei mai în vârsta i-au trimis înainte pe copii şi după aceea şi ei au dat cu mingea şi ciocanul. 
Momentul de îmbogăţire reciprocă a fost şi adunarea parohială la care au participat mici grupuleţe de oameni dintre cei care au fost vizitaţi în timpul zilei. Atmosfera fraternă şi bucuria au caracterizat aceste momente simple unde misionarii au vrut să sublinieze necesitatea de a dezvolta spiritul de comuniune creştină în mediul orăşean. 
Iată ca pana acum cuvintele au călcat din nou pe urmele misiunii iar în viitor vor fi şi altele, toate cele ale oamenilor care vor lua crucea în continuare şi îl vor urma pe Isus. Astfel crucea care a fost binecuvântata şi înălţata duminica 28 martie 2010 vă rămâne în faţă bisericii şi cea de fiecare zi va deschide orizontul apropiat al iubirii lui Dumnezeu.

De multe ori viaţa creştină este considerată ca un drum în panta cu care fiecare credincios trebuie să se confrunte în mod strict şi concret. Astfel este considerat mai ales Postul Mare, ca o mare pantă spre ziua învierii. Este normal să intervină oboseala şi descurajarea, de aceea Biserica pentru a-l ajuta pe om oferă câteva mijloace printre care misiunea populară. De aceasta va beneficia parohia romano-catolică Sf. Fecioară Maria, Regina Sf. Rozariu din Popeşti-Leordeni începând de duminică 14 martie 2010. 
Popeşti-Leordeni, acest oraş de peste 15000 locuitori la mărginea Bucureştiului, este teritoriul unde şi-a pus rădăcinile o parohie care azi adună peste 5555 de oameni şi diferite congregaţii şi mişcări ecleziale romano-catolice. 
Misionarii vor vizita cele 2178 familii în timpul zilei şi în fiecare seară se vor anima adunările parohiale la care vor participa enoriaşii care au fost vizitaţi în ziua respectivă. Pe 26 martie va fi calea crucii pe străzile oraşului după care va urma spovada pentru toţi cei care doresc să primească harul milostivirii. Aceste două săptămâni de misiune vor avea ca amintire crucea care va fi binecuvântată şi înălţată duminică 28 martie după Sf. Liturghie. 
Misionarii care vor anima aceste două săptămâni sunt zece persoane consacrate din diferite congregaţii religioase romano-catolice conduse de Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate. Acestei iniţiative misionare au aderat cinci congregaţii feminine: Institutul Surorilor Misionare Catehetice ale Sfintei Inimi, Surorile Carităţii ale Sfintei Ioana Antida Thouret, Congregaţia Surorile Oblate Asumpţioniste, Institutul Neprihănitei Zămisliri a Preasfântei Fecioare Maria de Lourdes şi Surorile Sărace ale Sfântului Iosif. Bogăţia carismelor în acţiune dovedeşte că prioritatea unei misiuni este comuniunea bisericească confirmată şi întemeiată pe mandatul episcopului.