Tabăra pentru copii

Vacanţa este cuvântul magic care trezeşte entuziasmul oricare copil. Totuşi după câteva zile de când se termină şcoala se intră în plictiseală şi părinţi nu ştiu cui să-şi mai încredinţeze copiii.
Printre iniţiativele care se propun de a rezolva emergenţa vacanţelor apare tabăra de vară.
Din anul 2002 copiii din satele învecinate, în timpul verii, calcă potecile care conduc la Mănăstirea Sf. Eugen. Şase, şapte zile, de luni până sâmbătă, şi câteodată şi mai multe zile, navetişti vin dimineaţa şi pleacă la miază. Alţii se întorc spre seară şi cei care provin din alte localităţii rămân la mănăstire pe tot timpul taberei.
În curtea mănăstirii „grupuleţele” se topesc şi dacă notele unui cântec au puterea de a trage după el emoţiile fiecăruia, bucuria creşte pe mişcările unui dans. Aceasta este trezirea entuziasmului şi a creativităţii care de obicei se exprimă concret în timpul atelierelor de desen, de pictură, de costumaţie, de artizanat, de scenografie, de dans, de teatru…
Spiritul de echipă se formează pe gazonul mănăstirii unde copiii se antrenează zilnic cu diferite jocuri puse la punct de animatorii voluntari. Este vorba de tineri şi de multe ori de părinţi care se pun la dispoziţia copiilor cu scopul de a împărtăşi, nu numai timpul, ci şi valorile care de adeseori sunt mediate printr-o poveste pe înţelesul participanţilor.
Rugăciunea zilnică şi câteodată Sf. Liturghie le permit copiilor să descopere frumuseţea chipului lui Isus Cristos care trăieşte în mijlocul acelora care iubesc cu simplitate. Spiritul ecumenic al animatorilor care de multe ori provin din alte localităţii şi chiar din străinătate aparţinând diferitelor confesiuni creştine aprinde scântei de fraternitate. De aceea în ultima zi de tabăra părinţii descoperă că familia lor a devenit mai mare.

2011
2010
Ube
 
2009

Program zilnic

7,30 trezire
8,00 mic dejun
9,30 deschiderea activităţilor
11,00 gustare
12,30 închiderea activităţilor
13,00 prânz
14,00 odihnă
16,00 timp de joc liber în curtea mănăstirii, gustare
20,00 cină
22,00 stingerea

Programul acesta are scopul de a da forma o idee despre desfăşurarea unei zile obişnuite, dar este foarte posibil să fie definitivat altfel.

 

Week-end de probă

Cei din Piteşti cu vârstă cunprinsă între 7 şi 10 ani care participă pentru prima dată la o tabără de 6 zile, se înscriu la un week-end de probă pentru a verifica dacă sunt în măsură să se descurce fără părinţi. La sfârşitul acestui week-end dacă se va constata idoneitatea candidaţilor pentru programul taberei, se vor înscrie în seria dorită. Altfel se va stabili de comun acord cu părinţii o variantă de participare personalizată.
Comments